Sărăcuţul

Zboară el din floare-n floare?

Zboară.
A găsit prilejul!
L-a luat, minune mare,
În excursie, vârtejul.

În bagaj, hârtii şi pene,
Frunze verzi, proaspăt strivite
De-un bocanc, nişte antene
De lăcustă, cam pleoştite,
Şi te miri ce-a mai aflat
Inutil, când s-a iscat,
Din senin, vârtejul...

Care
Şi-a mai şi cerut iertare
Că-s atâtea serpentine,
Încât, sincer, dacă-i vine
Să vomite, el îl lasă
Pe-un acoperiş de casă.

Mă rog,
Nu s-a nimerit
Cum a zis, l-a cam trântit.

Şi nu unde l-a rugat,
Ci pe-o uliţă, în sat.

Iar nu singur şi ferit,
Ci-ntre doi, ce s-au ciocnit,
Ţanţoşi, prima oară-n an:
Un cucoş şi un curcan.

Cum o fi scăpat şi-acuş
Bietul nostru cărăbuş
Nu se ştie, dar mai rău
N-are ce să fie,
Zău!

Acum ce să îţi mai spun,
Dintr-o curte, un păun
Se ivi,-l dădu pe spate,
Îl privi şi...
Nu se poate,

Făcu iute calea-ntoarsă.

Asta, da,
Grozavă farsă!

De acuma cărăbuşul
Nu mai stă o clipă-n loc.
Îşi ia zborul...
Spre ghiduşul
Pui de sturz...
Avu noroc
Să-ntâlnească arătare
Ca şi el,
Un cioc mai mare.

Tare dragă i-e făptura
Asta… Ce deschide gura...

Şi-l înhaţă! - tocmai când
Vrabia, trei pui, în rând,
Aşeza pe-un gard,
Isteaţă,

Pentru-o lecţie de viaţă!